Pe doamna Busuioc am cunoscut-o ieri, intr-un supermarket. Are aproape 90 de ani, locuieste singura si nu are nici macar usa la apartament. Sau, ma rog, doar o bucata de lemn pe care o foloseste drept usa. A fost una dintre acele intalniri care “trebuiau” sa se intample.

Venise dupa un iaurt, insa casiera, (cu o mare doza de plictiseala si nesimtire) a chemat paza, pentru ca avusese curajul sa ceara un iaurt gratis. Am “adoptat-o” si i-am umplut cosul cu ce credeam ca are nevoie un om fara nicio posibilitate materiala acum, inainte de Paste. Ne-am plimbat vreo jumatate de ora printre toate rafturile, i-am explicat la ce folosesc o groaza de chestii de care nu mai auzise si care oricum i se pareau complet inutile; am trecut, pe rand, prin teoria servetelelor demachiante, a gumei de mestecat si a legumelor congelate. Ne-am oprit apoi la cozonac si compot de piersici care au fost preferatele ei. Probabil ca o sa imi ramana mult timp de acum inainte in minte imaginea ei mangaind un cozonac, pus in cosul de plastic de supermarket.

La casa, aceeasi casiera, aceeasi indiferenta. “Platiti dumneavoastra tot?” “Da, este vreo problema? Cu ce vreti, cash sau card?”. In tot acest timp am prins privirile nedumerite ale celor din jur si mi-am dat seama ca, uneori, lumea in care traim e mai urata decat mi-o inchipuiam. Si ca, pentru a fi generosi, ar trebui sa ne schimbam putin modul in care privim lucrurile. Si sa invatam sa nu mai judecam la gratuit si la prima vedere.

Am condus-o pana in fata blocului, apoi pana acasa. Avea frigiderul gol si scos din priza. Probabil ca ceea ce ii luasem era mancarea ei pe o luna de zile. Si probabil ca pentru ea insemna enorm. Am vorbit despre familia ei care nu mai e, despre obiceiurile de acum 50 de ani, despre frica si singuratate, despre cum s-a “intamplat” sa ne intalnim noi.

“Soarta decide ce o sa se intample maine cu noi. Dar tot la fel, soarta nu are ce sa imi faca mie, ca ma cheama Busuioaca si am avut mereu noroc, asa ca acum”. Si am plecat si m-am gandit ce as putea face mai mult.

Doamna Busuioc are nevoie de ajutor. Orice. Mancare, haine, incaltaminte, o patura, un aragaz nou si poate se gaseste cineva care sa ii ofere o usa noua la apartament pentru ca macar sa doarma linistita noaptea. Si mai are nevoie de cuvinte frumoase din partea voastra.

Daca vreti sa o ajutati, in orice fel, ne puteti da un mail (simona.constantinescu@velpitar.ro) si va vom da mai multe detalii. Este doar una dintre putinele fapte bune pe care le puteti face asa, fara motiv. Nu pentru ca se apropie Pastele, ci pentru ca atunci cand ne trezim dimineata, ar trebui sa ne intrebam daca nu am uitat sa fim generosi.